Metode parentale pozitive


A fi părinte este o provocare și poate fi un lucru plin de împliniri, bucurie și lumină, dar totodată poate fi și un rol solicitant, epuizant și frustrant. Fiecare părinte are un rol deosebit de important în creșterea și educarea copiilor, însă având în vedere faptul că la începutul carierei lor părinții, de regulă, se bazează pe foarte puțină pregătire, aceștia sunt puși în situația de a învăța din încercări și greșeli, uneori cu efecte nedorite asupra propriilor copii.

Fiecare părinte este responsabil pentru valorile, aptitudinile și principiile pe care le dezvoltă și mai ales cum își învață propriul copil.


Metodele parentale pozitive sunt strategii de educare a copiilor al căror scop este susținerea copilului în dezvoltarea sa și gestionarea comportamentului acestora într-o manieră constructivă și nedureroasă, strategii care:


Înțelegerea metodelor parentale are la bază 5 aspecte cheie, respectiv:

  1. Asigurarea unui mediu interesant, caracterizat de siguranță

Un mediu interesant pentru copil este mediul care oferă acestuia multe oportunități de a-și cerceta, descoperi și dezvolta aptitudinile. Diverse tipuri de activități interesante (cum ar fi dansul, gătitul, construirea, discuțiile și jocurile) vor ajuta copilul în dezvoltarea atenției, gândirii, limbajului și mai ales a independenței.

  1. Asigurarea unui mediu pozitiv pentru învățare

Mediul pozitiv pentru învățare presupune prezența și disponibilitatea părintelui pentru a-și ajuta copilul să învețe diverse lucruri, nu înseamnă că părintele își petrece tot timpul cu copilul, ci că îi stă la dispoziție dacă acesta are nevoie de ajutor și că îl ascultă dacă are nevoie de atenție. Atunci când copilul pune întrebări nu îi dau răspunsul pe loc, ci îl încurajez să găsească singur soluția.


  1. Aplicarea disciplinei asertive

Disciplinarea asertivă înseamnă gestionarea comportamentului nedorit într-o manieră acceptabilă; atunci când doresc schimbarea comportamentului copilului îl opresc, dar totodată îi ofer o alternativă. Ideal este ca părintele să rămână calm și să evite strigătul, ridicarea tonalității vocii, numirea lui în toate felurile, amenințările și loviturile.

Aplicarea disciplinei asertive îi învață pe copii să fie responsabili, să fie conștienți de nevoile altora și să dezvolte autocontrolul; de asemenea copii se vor preta mai puțin la dezvoltarea unor comportamente problematice dacă părinții sunt consecvenți în reacțiile lor.

  1. Așteptările realiste

Nici un copil nu va fi cuminte tot timpul și nu ne putem aștepta să fie așa. Problemele apar atunci când avem așteptări prea mari față de copii sau când ne așteptăm ca aceștia să fie perfecți (fericiți, politicoși, curați și săritori tot timpul). Ca părinte este important să înțelegem faptul că uneori copii au nevoie de mai mult timp decât ne așteptăm ca să învețe lucrurile, sau că aceștia pur și simplu au o zi mai proastă.

Cu toții dorim să fim părinți buni, însă încercarea de a fi părinți perfecți va duce la sentimente de frustrare și dezamăgire. Fiți realiști, fiecare părinte greșește uneori și fiecare învață pe propria piele.

  1. Grija față de propria persoană ca părinte

A fi un părinte bun nu înseamnă că, copilul preia controlul asupra vieții adultului. Dacă nevoile adultului sunt satisfăcute este mult mai ușor ca acesta să fie răbdător cu copilul și să fie disponibil pentru el. O atitudine calmă este mult mai potrivită atunci când părintele dorește să gestioneze un comportament greșit.

Așa cum copilul are nevoie de timp pentru activitățile care îi fac plăcere, și adultul trebuie să țină cont de propriile nevoi (timp petrecut cu sine însuși, timp petrecut cu prietenii, timp pentru activitățile care ne fac plăcere, să fim apropiați de cineva și să fim înțeleși).





Nicoleta Iordache

Psiholog specialist, Timișoara